echipa de filmare

DISTRIBUŢIE

Hamisi Bazili (Alias), James Gayo (Kosmos), Glory Mbayuwayu (Antoinette),Salum Abdallah (Salum), Riziki Ally (Mama), James P. Salala (Adin), John S. Mwakipunda (Anulla)

ECHIPA TEHNICĂ

Regizor / Noaz Deshe

Scenariu / Noaz Deshe, James Masson

Imagine / Armin Dierolf, Noaz Deshe

Montaj / Noaz Deshe, Xavier Box, Robin Hill, Nico Leunen

Sunet / Elie Chansa, Thomas Wallmann, Niklas Kammertöns

Producători Ginevra Elkann, Noaz Deshe, Francesco Melzid’Eril

Produs de Asmara Films, Shadoworks, Mocajo Film

declaratia regizorului

“Când mă pregăteam să predau în Dar Es Salaam, am aflat de vânătoarea de albinoşi din Africa de Est. Am decis că trebuie făcut un film: o cronică adevărată a unei persoane tinere, cu un preţ pe capul său, o persoană care trebuie dă devină urgent conştientă de propria condiţie în faţa evenimentelor care-i pot curama viaţa. Într-o anumită împrejurare, se poate vedea ce înseamnă să fii o fiară să reacţionezi, să fii în alertă pe cât posibil. Trebuie să accepţi solitudinea viselor
tale ca prieten şi ca formă de amănunte de supravieţuire ale complotului ar trebui să fie doar ce personajul poate înţelege şi compila, politica şi informaţiile culturale ar trebui redate într-o formă senzorială. Ca filmul să meargă, a trebuit să fim mici, locali şi rapizi, asigurându-ne că toată lumea e în siguranţă şi curajoasă.” -Noaz Deshe

DESPRE REALIZAREA FILMULUI “UMBRĂ ALBĂ”,
INTERVIU CU REGIZORUL NOAZ DESHE

De ce ai ales povestea asta pentru filmul tău de debut?

Importanţa acestei poveşti şi dificultăţile realizării sale cu puţine mijloace sunt un motor foarte puternic. Poate voi putea răspunde la asta în viitor. Deocamdată pot spune că a venit tare şi clar ca ceva foarte urgent. Trebuie făcut şi trebuie făcut acum. Ideea a dictat regulile şi ne-a dat o sursă inepuizabilă de energie ca să ne aventurăm în multe teritorii necunoscute, ceea ce a fost foarte palpitant.

Există numeroase poveşti despre albinoşii africani. Te-a inspirat cineva anume? De ce ai ales să faci un film de ficţiune în schimb?

Jurnalista tanzaniană de la BBC, Vicky Ntetema, care a câştigat un premiul pentru curaj în jurnalism, pentru relatarea situaţiei albinoşilor de acolo, a fost prima care m-a inspirat, când am citit despre ea. Cu cât am citit şi am studiat mai mult subiectul, cu atât mi-a fost mai clar că singurul mod de a crea o experienţă despre ce înseamnă să te afli într-o astfel de situaţie ar fi un film de ficţiune cu rădăcini adânc ancorate în realitate. Ficţiunea îţi permite să te concentrezi
la amănunte şi să duci povestea spre esenţial. Îţi permite, de asemenea, să experimentezi liber, pentru că poţi să dansezi în jurul firului narativ.

Poţi face asta şi cu un documentar, dar este mult mai greu să-l reglezi exact cum dictează ideea. Abordarea filmul cu un scenariu mi-a permis să acţionez liber cu tot ceea ce este documentar în jurul ei, pentru că am putut să păstrez firul narativ şi să mă asigur că poveştile personajelor vă vor purta în haos. Știam că turnarea în Africa cerea o abordare foarte deschisă. Programarea trebuie să fie fluidăşi nimic nu este sigur, dar trebuie să acceptați tot ce pierzi ca pe un cadou.
Procesul tău creativ este în continuă negociere între realitate şi momentele din intrigă pe care le doreşti.

Mi se pare un mod de lucru palpitant, pentru că te ajută să-ţi verifici credibilitatea cu un material sensibil şi să vezi indiciile că urmezi alegerile intuitive corecte.

Scenariul a fost scris foarte repede. Te-ai gândit imediat la personajul Alias? De ce ai ales perspectiva unui băiat tânăr, ca să spui povestea?

Da, se numea Aliasla începutşipovestea principalăa fostfoarteclară, pentrucă mi-a venit într-o noapte ca un setdeimagini cuAliasfugind şi ce face ca să seascundă. Imaginileau trebuit să fiescriseşidesenate. A fost intitulat White Shadowşi era o cronică adevărată a unei persoane tinere cu un preţ pe capul său, o persoană care trebuie dă devină urgent conştientă de propria condiţie în faţa unor evenimente care-i pot curama viaţa. Asta a fost o idee foarte vieşi pentru o
idee abstractă.

Filmul are un stil foarte distinctiv. În anumite aspecte, seamănă cu un reportaj, cum ar fi utilizarea camerei de filmat, iar în altele, e foarte rafinat, la sunet, alegerea cadrelor şi montaj. De ce ai ales abordarea asta combinată?

Singura decizie tehnică conştientă pe care am făcut-o a fost să încerc să-l fac credibil, că trebuia să respecte detaliile acelei realităţi. Nu prea ştiu ce înseamnă asta, în afară de a descrie ceva care nu este în sincron şi se sincronizează brusc. Nu e unul din lucrurile alea pe care le găseşti în eter. Este foarte subiectiv. Dar bazat pe reacții intuitive în urma cercetărilor şi verificărilor – unele lucruri doar arată mai bine.

A trebuit să fim foarte prompţi cu toate aspectele tehnice. Echipamentele grele te îngreunează. E bine de evitat când filmezi cu actori neprofesionişti şi, în special, copii, aşa că am n-am exagerat cu astea. Am folosit, în cea mai mare parte, un aparat de filmat, cu excepția scenelor cu mulțime multă, şi am folosit lumina naturală sau lanterne. Tot ce filmam trebuia să fie pregătit, repetat şi scris. Dar, când totul e pregătit şi toată lumea ştie cum să se mişte, laşi totul şi reacționezi ca şi cum se întâmplă în fața ta, pentru prima dată. Este un dans foarte palpitant între reacțieşi uitare. Îmi place să fiu în public, aşa că efoarte plăcut pentru mine să lucrez aşa.

În ceea ce priveşte muzica din film, am vrut ca rolul său să simuleze starea mentală şi fizică a lui Alias, să fie un ecou al personalului său. Ca şi în poveste, ideea a fost să fie experimentală, să rămână senzorialăşi să pună întrebări.

presspack2